Înapoi la blog

Ghid de shopping - apărătoare laterală pentru pat

Tuesday, 24 May, 2022 în categoria 3 minute de citit

Cum alegi apărătoarea laterală pentru pat, un accesoriu de decor nelipsit din camera bebelușului.

Când ajungi cu bebelușul acasă și îl pui în pătuțul lui, este foarte probabil ca el să se simtă pierdut, spațiul din pat fiind mult prea mare pentru el. În burtica mamei, bebelușul a trait timp de 9 luni, precum într-un cocon adaptat mărimii sale. Instalarea unei apărători laterale permite crearea unui sentiment de cuib și a unui mediu mai călduros pentru bebeluș.

Când alegi o apărătoare laterală pentru pat, trebuie să ai în vedere, în primul rând, siguranța bebelușului. Respectă cu strictețe instrucțiunile de folosire și astfel nu vei avea niciun motiv de îngrijorare. Nu toți bebelușii dorm liniștiți, întinși pe spate. Unii dintre ei au tendința să se miște mult și să se răsucească.

Astfel, o apărătoare laterală pentru pat îi împiedică pe bebelușii mai agitați să se lovească de marginile patului sau să-și prindă mânuțele sau piciorușele în barele patului, permițându-le să petreacă nopți mai liniștite. De asemenea, o apărătoare de pat îl protejează pe cel mic de lumină și de curenții de aer. Când alegi apărătoarea, ai grijă ca dimensiunile ei să se potrivească cu cele ale patului.

Materialele din care este fabricată apărătoarea trebuie să fie respirabile (ideale mai ales vara), ușor de întreținut, organice și testate în conformitate cu normele europene de siguranță.

În altă ordine de idei, apărătoarea laterală pentru pat este un accesoriu de decor inconturnabil în camera copilului. Dacă ești un părinte pasionat de design, trebuie să ai în vedere că apărătoarea trebuie să se potrivească cu așternutul de pat, cu salteaua pentru înfășat și, eventual, cu sacul de dormit. Dacă alegi un imprimeu de tip scandinav, tu și bebelușul tău vă veți bucura de beneficiile stilului minimalist, monocrom, atât de potrivit pentru întreaga familie.

Pe site-ul nostru, poți găsi diferite modele de apărători laterale pentru pat, produse de mărcile noastre scandinave, Filibabba și Born Copenhagen. Unele dintre produsele propuse de noi sunt multifuncționale, putând fi folosite atât ca suport pe parcursul sarcinii, pentru o poziție mai confortabilă în timpul somnului, ca pernă de alăptat sau ca apărătoare laterală pentru pat. Ele pot fi folosite atât în patul bebelușului, atunci când se face tranziția spre un pat junior și, inclusiv, în patul copilului mai mare. Produsele noastre sunt din bumbac organic, certificat OEKOTEX sau GOTS, și au diverse imprimeuri, astfel încât fiecare să își regăsească stilul.

O altă soluție versatilă, care îți permite să aduci un plus de confort în pătuțul copilului, este toddler nest-ul de la Born Copenhagen.

Acest cuib este potrivit pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 și 36 luni, când nu mai încap în babynest, dar încă au nevoie de confortul și sprijinul acestuia. Când copilul tău a crescut și nu mai încape în Toddler Nest, poți îndepărta salteluța datorită fermoarului cu care este prevăzută și poți folosi produsul drept apărătoare laterală pentru patul junior.

Toddler Nest este o modalitate sigură și confortabilă de a realiza tranziția de la babynest la pătuțul de bebeluș și, mai târziu, la patul junior.

Acum dispui de toate informațiile necesare pentru alegerea unei apărători laterale pentru pat care să ți se potrivească, să-i confere bebelușului un sentiment de liniște deplină și să fie utilă pe parcursul mai multor ani.

Distracție plăcută la shopping!