Aloe vera: proprietăți, beneficii, moduri de utilizare
Având peste 75 de substanțe active, este recunoscută pentru efectul de calmare a arsurilor și iritațiilor și pentru susținerea oferită sistemului imunitar.
Informații generale despre Aloe vera
Aloe Vera este numită „elixirul tinereții” sau „planta nemuririi”, fiind folosită încă din Egiptul Antic pentru rolul său în susținerea sănătății, dovada stând o piatră încrustată, descoperită într-un vechi mormânt de acum 3.500 de ani. Planta conține aminoacizi, minerale, vitamine, hormoni vegetali, mucopolizaharide, bradikininaza etc.
Se cultivă în țări cu un climat blând, precum Australia, Republica Dominicană, Tanzania, Kenya și Africa de Sud. Există și soiuri care cresc în România, însă doar în medii conservate (sere și solarii). Planta de Aloe aparține familiei Asphodelaceae și are frunze triunghiulare, suculente, cărnoase și cu marginea zimțată. Florile sunt galbene, iar fructele au multe semințe. Cele mai multe substanțe nutritive se află în gelul transparent prezent în frunze.
Proprietăți Aloe vera
Aloe vera are numeroase întrebuințări, fiind folosită atât intern, sub forma unor preparate, a unor sucuri sau combinații cu alte plante, cât și extern, sub formă de gel, creme, loțiuni, care ajută la grăbirea vindecării rănilor, hidratează pielea în profunzime și stimulează producția de colagen. Mai jos sunt principalele proprietăți ale plantei de Aloe vera.
Antioxidant
Antioxidanții din planta de Aloe sunt prezenți în elementele conținute: mangan, cupru, seleniu, vitaminele C, E, A, B4, B9, B12 și în cisteină, un aminoacid implicat în activarea leucocitelor și vindecarea rănilor.
Acești antioxidanți sunt foarte utili, deoarece ajută la neutralizarea radicalilor liberi, o serie de compuși a căror prezență crește riscul de Alzheimer, afecțiuni coronariene și probleme de vedere. De asemenea, antioxidanții din Aloe vera sunt implicați și în prevenirea unor afecțiuni cardiovasculare și încetinesc îmbătrânirea celulară.
Antiseptic
Aloe vera conține mai multe substanțe cu rol antiseptic: acid salicilic, uree, sulf, fenoli, lupeol, toate contribuind la inhibarea formării ciupercilor și a răspândirii virusurilor și bacteriilor.
Analgezic
Aplicat local, gelul cu aloe are efect calmant și analgezic. Studiile existente arată că Aloe vera calmează durerile provocate de afecțiuni localizate la nivelul nervului sciatic.
Antialergic
Planta de Aloe vera conține și zaharuri, printre care monozaharide și polizaharide. Dintre acestea, alprogrenul are proprietăți antialergice. Astfel, Aloe vera este folosită atât ca parte a unor creme calmante, care pot fi folosite de persoanele astmatice, cât și ca ingredient al lenjeriilor de pat din materiale sustenabile. În special, pilotele și pernele îmbogățite cu Aloe vera pot fi folosite fără griji de către bebelușii cu alergii.
Beneficii Aloe vera
Prin conținutul bogat în nutrienți și substanțe active, Aloe vera are multiple proprietăți (antiinflamatorii, antiseptice, analgezice etc.), fiind cunoscută pentru ameliorarea mai multor afecțiuni. Mai jos sunt principalele beneficii ale plantei de Aloe vera.
Susține sistemul imunitar
Aloe vera acționează ca un tonic asupra imunității, fiind implicată în activarea răspunsului imunitar și în completarea nutritivă a dietei. Acest lucru apare pe fondul vitaminelor și mineralelor conținute.
Promovează sănătatea orală
Rolul antiseptic al Aloe vera o face ideală pentru a fi folosită ca ingredient în paste de dinți și ape de gură. De asemenea, substanțele conținute ajută la igienizarea gurii de bacterii și previne apariția afecțiunilor gingivale. În plus, efectul antiinflamator și cel analgezic sunt și ele utile în menținerea sănătații orale.
Îmbunătățește memoria
Aloe vera este implicată inclusiv în stimularea funcțiilor cognitive. Acest lucru este demonstrat de un studiu publicat în Nutritional Neuroscience în 2013. În testele realizate pe rozătoare, consumul de Aloe a îmbunătățit memoria.
Reduce hiperpigmentarea tenului
Aplicat sub formă de cremă, Aloe vera contribuie la reducerea hiperpigmentării. Acest efect apare deoarece substanțele active din gelul de Aloe blochează activitatea tirozinei, o enzimă responsabilă cu hiperpigmentarea tenului.
Înlesnește digestia
Aloe vera conține enzime care ajută la descompunerea zaharurilor și a grăsimilor, contribuind la stimularea digestiei. Mai mult, gelul de Aloe calmează iritațiile stomacale și intestinale, iar sucul poate ajuta la reducerea constipației. Acest efect se datorează antrachinonelor, o serie de compuși implicați în reglarea tranzitului intestinal.
Reduce acneea
Aloe vera ajută la reducerea acneei prin efectul său antibacterian, de stimulare a regenerării pielii și de hidratare. Un studiu publicat în 2014, în Journal of Dermatological Treatment, a concluzionat că folosirea unui tratament convențional pentru acnee, alături de o cremă pe bază de Aloe vera, grăbește vindecarea în cazul acneei ușoare și moderate.
Calmează fisurile anale
În cazurile de fisuri anale, aplicarea unei creme pe bază de Aloe vera contribuie la calmarea durerii și grăbește vindecarea pielii. Aplicată de trei ori pe zi, timp de cel puțin șase săptămâni, ajută la reducerea durerii și a hemoragiei la defecare și susține refacerea tegumentului.
Contribuie la refacerea pielii
Gelul extras din Aloe vera se folosește de sute de ani pentru efectul său calmant și pentru rolul în vindecarea pielii. Mai mult, substanțele active din Aloe încetinesc schimbările degenerative ale pielii și stimulează producția de colagen și elastina, ajutând la reducerea ridurilor și oferirea unui aspect natural.
De asemenea, Aloe vera are și proprietăți hidratante, putând fi folosită ca ingredient în cosmetice organice, săpunuri naturale sau diverse geluri. Textura emolientă ajută la calmarea mâncărimii, reduce uscăciunea tenului și stimulează vindecarea unor afecțiuni precum psoriazisul. În plus, prin acidul salicilic conținut, are și un ușor efect exfoliant, îndepărtând celulele moarte și dezvăluind un ten curat, neted și plin de vitalitate.
Reduce cearcănele și pungile de sub ochi
Aplicarea unei creme pe bază de Aloe vera ajută și la reducerea cearcănelor și a pungilor de sub ochi. Ingredientele din planta de Aloe ajuta la exfolierea tenului, îndepărtează celulele moarte, stimulează producția de colagen și hidratează pielea sensibilă din jurul ochilor.
Protejează împotriva efectelor razelor UV
Potrivit unui studiu realizat la Universitatea Kyung Hee din Coreea de Sud, extractul de Aloe vera și loțiunile pe bază de Aloe oferă o protecție împotriva îmbătrânirii premature apărute pe fondul expunerii excesive la soare.
Întârzie apariția ridurilor
Extractul de Aloe vera reprezintă un ingredient cheie în produsele de îngrijire cu efect anti-aging. Substanțele active din Aloe stimulează activitatea fibroblastelor, un grup de celule implicate în sinteza colagenului. Studiile confirmă aceste efecte. Aplicarea regulată, timp de cel puțin trei luni, a dus la o producție mai mare de colagen și a îmbunătățit vizibil elasticitatea pielii.
Ce vitamine si minerale conține Aloe vera
Analizele chimice realizate asupra plantei de Aloe vera au dezvăluit prezența a numeroase substanțe nutritive: vitamine, minerale, enzime, proteine, polizaharide și compuși biostimulatori.
În gelul de Aloe vera se găsesc următoarele vitamine:
Vitamina A (betacaroten) - este implicată în producția pigmentului responsabil de vederea de noapte, susține sănătatea pielii, a dinților și a unghiilor;
Vitamina B4 (colina) - este implicată în îmbunătățirea memoriei și ajută la dezvoltarea normală a creierului;
Vitamina B9 (acidul folic) - crește șansele de sarcină, scade riscul de malformații congenitale în cazul nou-născuților;
Vitamina B12 (cobalamina) - ajută la prevenirea anemiei și este implicată în dezvoltarea normală a copilului, prevenind defectele de tub neural;
Vitamina C - contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar, osos și a pielii;
Vitamina E - stimulează funcțiile reproductive, sprijină imunitatea și ajută la menținerea pielii sănătoase. Dintre mineralele conținute, cele mai importante sunt:
Calciul - susține sănătatea oaselor și a dinților, a sistemului cardiovascular și ajută la reglarea hipertensiunii arteriale;
Cuprul - ajută la transmiterea semnalului nervos, este implicat în funcționarea sistemului imunitar și stimulează producția de colagen;
Cromul - contribuie la reglarea nivelului zahărului din sange;
Seleniul - are rol antioxidant, reduce riscul de afecțiuni cronice și este implicat în menținerea sănătății glandei tiroide; Magneziul - este implicat în sute de reacții biochimice din organism, reduce riscul de depresie și ajută la reglarea tensiunii arteriale;
Manganul - are proprietăți antioxidante, ajută la reducerea inflamației și este implicat în metabolizarea proteinelor, a colesterolului și a carbohidraților;
Potasiul - susține sistemul osos și cardiovascular;
Zincul - ajută la reglarea sistemului imunitar, este esențial pentru comunicarea dintre neuroni și contribuie la vindecarea pielii.
Moduri de utilizare
Aloe vera are aplicații dintre cele mai variate, de la extractul de Aloe la gel și capsule, produse cosmetice și suc.
Aloe vera în alimentație
Aloe vera se consumă, de regulă, sub formă de sucuri sau ca parte a unei terapii de detoxifiere. Sucul se consumă diluat în apă și se bea pe stomacul gol, pentru înlesnirea absorbției substanțelor nutritive. De asemenea, Aloe vera se mai consumă și sub formă de sirop, tinctură, macerat sau ceai.
Aloe vera în cosmetice
Încă din Antichitate, Aloe vera este folosită în cosmetică datorită rolului hidratant și efectului de catifelare asupra pielii. Mai mult, extractul de Aloe stimulează producția de colagen, ajutând la reducerea ridurilor și a liniilor fine.
De asemenea, cremele și serurile pe bază de Aloe vera ajută la reducerea acneei și seboreei și calmează afecțiuni dermatologice precum psoriazisul. În plus, carbohidrații complecși, prezenți în gelul de Aloe îngrijesc și ajută la hidratarea pielii aspre a mâinilor. Dacă ai nevoie de un plus de îngrijire, o cremă pentru mâini pe bază de Aloe reprezintă alegerea potrivită.
Aloe vera poate fi un ingredient cheie și în hidratarea copiilor și bebelușilor. Aplicată dupa baie, o loțiune de corp pe bază de Aloe hidratează, hrănește și oferă catifelare pielii micuțului tău.
Pe lângă ten și corp, Aloe vera este un ingredient prezent în numeroase produse pentru îngrijirea scalpului. De exemplu, aplicarea unui balsam cu Aloe vera hidratează pielea capului, ajută la reglarea secreției de sebum de la nivelul scalpului și stimulează creșterea firelor de păr.
Mai mult, vitaminele A, C și E împiedică ruperea și căderea firelor de păr și chiar prevenirea mătreții. Studiile spun că persoanele care se spală pe cap cu șampoane pe bază de Aloe vera resimt o reducere a mâncărimii și o calmare în ceea ce privește dermatita seboreică, care duce la apariția mătreții.
Suplimente
Suplimentele pe bază de Aloe vera se gasesc sub formă de capsule, geluri sau amestecuri cu alte plante. Deși produsele cu Aloe au beneficii reale dovedite, luarea unui supliment alimentar cu Aloe vera trebuie să se facă doar după un consult medical.
Posibile efecte secundare
În general, efectele secundare pot apărea în cazul consumului sau al aplicării în stare pură, direct pe piele. De aceea, doctorii spun că plantă nu ar trebui folosită de către copii, gravide sau persoane cu afecțiuni cronice. De asemenea, Aloe vera interacționează cu hidrocortizonul și poate agrava efectele adverse ale medicamentelor cu digoxină (recomandată în tratarea unor afecțiuni cardiovasculare).
Deși planta poate fi cultivată în ghiveci, medicii nu recomandă extracția gelului, consumarea sau folosirea sa ca atare. Produsele cosmetice pot fi folosite fără probleme, atât timp cât respecți instrucțiunile de pe ambalaj. În plus, Aloe vera conține și substanțe toxice, un motiv în plus pentru a folosi doar produse avizate.
În final, consumul ca atare de Aloe poate duce la înroșirea și iritarea pielii, poate provoca crampe abdominale și să agraveze constipația sau diareea.
Aloe vera este folosită de mii de ani pentru tratarea unor probleme ale pielii. Prin combinații cu ingrediente organice, poate fi folosită cu succes pentru a hidrata și a catifela tenul copiilor și al adulților. Dacă dorești să urmezi o cură cu Aloe vera, este recomandat să treci întâi pe la medic.
Sursă foto: Shutterstock, Adinish.com
Categorii
Articole recente
- Detaliile care fac diferența în alegerea căruciorului potrivit
- Recomandări de siguranță privind scaunele auto Swandoo Marie 2
- Joolz Aer de la naștere - inovația anului!
- Cât timp poate petrece un copil într-un scaun auto?
- Care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știi despre siguranța auto pentru copii